Ajumma și moda

            Ajumma este un substantiv în limba coreeană ce desemneză femeile de vârsta mijlocie, identificabile, de obicei, după părul scurt și cârlionțat, care poartă haine largi asimetrice și care au în cea mai mare parte o atitudine „la o parte din calea mea!”, însă sunt totodată și simpatice. Stereotipul coreean de ajumma a fost pentru mult timp considerat o antiteză de stiluri – ceva ce nicio femeie coreeană tânără nu și-ar dori vreodată să ajungă.  În Coreea, le poți vedea pe ajumma adeseori vânzându-și marfa la mici tarabe sau ghemuite pe marginea drumului, culegând buruieni, dichisite în haine viu colorate și vorbind destul de tare.

            Și totuși, se poate observa că stilul ajumma emerge încet, încet în lumea modei dar și în lumea non-ajumma, lucru observat de Valerie Luu și Andria Lo în Chinatown din San Francisco. Chiar dacă e vorba de nivelul internațional sau nu, asta ne arată un singur lucru- acele ajumma s-ar putea să știe un lucru două despre lumea modei. Mai jos vă voi prezenta 4 moduri prin carea ajumma au influențat noile stiluri.

 

1. Imprimeurile asimtetrice

            Discordanța dintre imprimeuri este un lucru la modă de câțiva ani buni, însă când restauratorul Roy Choi a făcut pentru angajații săi de la restaurantul coreean Pot at The Line Hotel din Los Angeles uniforme cu imprimeuri asimtetrice, acestea au început să culmineze, devenind asftel noua modă.

2. Umbrelele de soare

            Conform ziarului coreean Joongang Daily, umbrele mici de soare, cunoscute drept yangsan, au devenit oficial un must-have printre tineri. În Coreea, vânzările de umbrele de soare au crescut cu 35% față de vânzările din anii trecuți, numărul cumpărătorilor reprezentând aproape jumătate din cei din anii ’20- ’30. Totuși, acest lucru nu e surpinzător dată fiind obsesia pentru îngrijirea pielii a coreenilor. E doar o chestiune de timp până această modă se va răspândi și în State. Totuși, în ultima vreme, ajumma au cam lăsat umbrelele de soare în favoarea ...

3. Cozoroacelor-mască

            Voi recunoaște, acest lucru m-a uimit chiar și pe mine. Desigur, moda cozoroacelor a sosit în primăvara anului 2014 pe podiumul lui Marni, însă erau așa de împodobite și strălucitoare, încât păreau chiar drăguțe. Desigur că și superstarul din lumea golfului Michelle Wie poartă cozoroace foarte mari când joacă, însă serios, ea e o atletă.

            Însă cel care a stârnit o curiozitate pentru aceste cozoroace asemănătoare măștilor pe care ajumma le poartă de câțiva ani buni este Donald Sterling. Dar am realizat că cozoroacele ar putea deveni unul dintre must-have când, într-o călătorie de afaceri spre Coreea cu avionul împreună cu alți editori ale unor reviste, una dintre editoare s-a îndrăgostit de cozoroacele uriașe purtate de câteva ajumma care culegeau buruieni de pe marginea drumului. Nebăgând de seama „conotațiile nu-tocmai-șic”, ea a declarat prompt că sunt geniale și s-a dus să-și cumpere și ea un astfel de cozoroc.

4. Manșoanele pentru mâini

            Această modă a ajuma s-a răspândit deja în Asia de ceva vreme și nu doar în rândul bătrânelelor. Femei tinere de pe întreaga Asie poartă adeseori manșoane pentru mâini pentru a-și proteja pielea când conduc. Însă când am văzut-o chiar și pe cumnata mea chinezoaică punându-și mănușile „fără degete” într-o dimineață când ne pregăteam să plecăm cu mașina, am știut cu adevărat că trendul ajunsese oficial.

            Așadar, oare permanentul (pamma în coreeană) scurt și ferm va fi următorul care-și va face apariția în lumea modei? Ei bine, putem concluziona că atunci când vine vorba de ajumma coreene, nu trebuie să fi surprinși - totul este posibil.

 

Sursa: audreymagazine.com

Traducere: 강현재

Română
Votare: 
0
No votes yet