Coreea nu a făcut niciodată parte din China

                Mulți oameni consideră că Coreea ar fi fost o colonie mai întâi a Chinei, după care a Japoniei.  Confuzia probabil că vine de la interpretarea greșită a sintagmei „stat vasal”.  Conceptul de „stat vasal” (cunoscut și ca „stat tributar”) nu mai există astăzi și nici în istoria civilizației occidentale nu a existat în adevăratul sens al cuvântului. Însă seamănă vag cu termenul de „colonie” folosit la începutul secolului al XX-lea, de unde și confuzia conform căreia Coreea a făcut parte din China, ceea ce nu este cazul. „Stat vasal” este o concepție diplomatică unică din perioada pre-modernă a Asiei de Nord-Est. Conceptul trebuie înțeles în acel context, fără el neavând niciun sens.

            Pentru a înțelege adevăratul sens, trebuie să ne întoarcem în timp în perioada pre-modernă în Asia de Nord-Est. Există o națiune în centru – China 中國 (lit. înseamnă „națiunea centrală”) care se dovedise a fi una dintre cele mai puternice națiuni atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere cultural din zona în cauză pentru mai bine de 2000 de ani. Opriți-vă puțin și gândiți-vă profund ce înseamnă 2000 de ani, gândiți-vă câte generații sunt în 2000 de ani și câte lucruri se pot face și se pot dezvolta. Acest exercițiu este necesar pentru că noi, oamenii moderni, citim de obicei doar numerele, fără a ne gândi la ceea ce înseamnă ele în realitate și credem cu trufie că convingerile din trecut sunt absurde sau prostești, ceea ce nu este chiar adevărat. Așadar, dacă dominația chineză a fost cu adevărat pentru 2000 ani, atunci acest lucru se dovedește adevărat pentru cei care au trăit fie în interiorul Chinei, fie în apropierea sa.

            Astfel, în cei 2000 mii de ani, Asia de Nord-Est forma o sinosferă (sino făcând referire la China) – o regiune vastă în care China acționa ca un centru al gravitației pentru orice aspect al civilizației umane. Bineînțeles, alte națiuni din această regiune, precum Japonia, Vietnam și Coreea, și-au dezvoltat propia lor civilizație despre care se poate afirma că era destul de glorioasă în sinea sa. Însă toate națiunile din sinosferă împărțeau cam aceeași filosofie de guvernare, religioasă, socială și același sistem de scriere, toate acestea avându-și rădăcinile în China.

            În această sinosferă, împăratul Chinei considera că era firesc faptul că se vedea drept conducătorul întregii lumi civilizate. Pentru Imperiul Chinez, lumea întreagă era împărțită în China, națiunile civilizate care erau vasale Chinei ( cele care aveau relații diplomatice cu China), națiuni civilizate care nu erau încă vasale ale Chinei (cele care nu aveau relații diplomatice cu China) și barbarii necivilizați. La începutul secolului al XIX-lea, în timpul dinastiei Qing, China considera chiar și țări europene precum Olanda, Portugalia, Italia și Anglia ca fiind state vasale.

            Inspirată de confucianism (ideologia dominantă în sinosferă), exista o obligație reciprocă între China și statele vasale. China asigura vasalilor legitimitatea în ceea ce privea guvernarea, securitatea militară și, relativ, comerțul liber. În schimb, statele vasale puneau la dispoziție o garanție în ceea ce privea loialitatea, acceptau împăratul chinez ca fiind cea mai mare autoritate guvernatoare și ofereau tributuri regulate.

            Deci, tot ceea ce făcea un stat tributar era să fie loial împăratului chinez și să ofere tribut, așadar nicio altă obligație. Statele vasale aveau propiul lor conducător (de cele mai multe ori un rege) și propia modalitate de selecționare a acestuia. De asemenea, statele vasale aveau un guvern propiu, care-și guverna independent (de China) națiunea, colectau propiile taxe și aveau propia armată. De-a lungul relației sale cu China înainte de vremurile moderne, toate cele menționate mai sus erau valabile și pentru Coreea. China nu a ales niciodată un rege în numele Coreei și nu a avut niciun rol formal în politicile interne ale acesteia. De asemenea, aceasta nu avea nicio autoritate asupra coreeniilor obișnuiți, iar autoritatea Chinei asupra familiei regale coreene era mai mult simbolică decât reală.

            Însă se poate ridica întrebarea: Tributul nu era o taxă pe care Coreea o plătea Chinei?

            Nu. Cuvântul „tribut” evocă o imagine asemenătoare „taxei”, însă nu înseamnă același lucru. Amintește-ți de relațiile dintre China și statele vasale (printre care și Coreea) bazate pe confucianism, care oferă o ierarhie în ceea ce privește obligațiile reciproce. Observatorii simpli adeseori afirmă că confucianismul era ierarhic, pierzând din vedere faptul că sub confucianism existau obligații care trebuiau executate atât de cei de la baza ierarhiei, cât și de cei „de sus”. Chiar dacă subordonații recunosc autoritatea superiorului, superiorul are de realizat partea lui pentru a obține autoritate.

            În contextul sinosferei, acest lucru însemna că imperiul Chinei replătea fiecare tribut. De fapt, acesta este modul în care funcționa sistemul tributar în sinosferă: statul vasal trimitea daruri tributare ca semn de respect față de autoritatea Chinei. La primirea darurilor, împăratul chinez trimitea conducătorilor statelor vasale propiile sale daruri în semn de apreciere, ceea ce nu poate fi asemuit cu o taxă pentru coreeni, ci mai degrabă un schimb între Coreea și China, doar cu un nume diferit.

            Există numeroase dovezi istorice care arată că atât Coreea cât și China recunoșteau că tributul Coreei era mai degrabă un schimb decât o taxă. De exemplu, în perioada timpurie a dinastiei Joseon, dinastia Ming a Chinei cerea tribut Joseonului o dată la trei ani. Însă Joseon a insistat viguros să ofere tribut de trei ori pe an, insistență ce s-a finalizat cu tributul oferit de trei ori pe an, iar ulterior chiar de patru. Așadar, acest lucru nu ar fi avut sens dacă tributul era o taxă; nimeni nu se oferă voluntar să plătească mai multe taxe.  Joseon dorea să ofere mai mult tribut pentru că știa că acest lucru era profitabil când primea darurile de la împărat.

            Adeseori, Joseon oferea drept tribut dinastiei Ming cai pentru a o ajuta să se apere de atacurile barbarilor. Consemnările regale din Joseon menționează că Coreea nu-și trimitea propii cai, ci că aceasta cumpăra cai de la Jurcheni și îi revindeau dinastiei Ming pentru un preț de zece ori mai mare. Faptul că era un stat vasal al Chinei era un lucru profitabil pentru Coreea deoarece în afara schimburilor tribut-daruri, începând cu dinastia Ming, China interzicea comerțul internațional.

            Paralela modernă a acestui tip de relație nu este aceeași cu autoritatea colonială ce a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, ci mai degrabă se aseamănă cel mai mult cu instituția modernă British Commonwealth. Știați că Australia și Canada au avut regine? Un număr de state din cadrul Brithish Commonwealth- inclusiv Canada și Australia – încă o mai consideră pentru regina britanică drept conducătoarea lor. Guvernatorul general al Canadei, care este numit de regina britanică, poate convoca parlamentul canadian; guvernatorul general al Australiei, care e numit din nou de regina britanică, are autoritatea să desrădăcineze guvernul australian. Așadar, bazându-ne pe acest argument, am putea afirma că Australia și Canada au făcut parte din Marea Britanie, ceea ce e greșit, pentru că acestea au propiul lor guvern, la fel cum avea și Coreea înainte de secolul al XX-lea, deci ar fi eronat să afirmăm despre Coreea că ar fi făcut parte din China.

Note

1. Unii istorici coreeni sunt sceptici în ceea ce privește faptul că schimburile tributare se finalizau mereu cu profit pentru Coreea, însă chiar și aceștia acceptă faptul că Joseon a beneficiat într-un sens non-economic de aceste relații, sub formă de protecție militară, schimb de cărți, piese de artă și bunuri de lux etc.

2. Traducătorul nu împărtășește toate ideile din acest articol. 

Sursa: askakorean.blogspot.ro

Traducere: 강현재

Română
Votare: 
0
No votes yet