Dear diary 01: Drumul spre Coreea

Română

M-am trezit de dimineață, încercând să nu am emoții și să termin la timp ceea ce planuiam să fac: împachetat, verificat bagaje, cântărit etc.  Noaptea de dinaintea plecării nu am reușit să dorm deloc xD. Poate de emoții, poate de stres sau poate de teamă să nu uit ceva acasă. Am început să strâng patul și m-a sunat mătușa mea din partea tatălui că vine să mă vadă. I-am pregătit o cafea și am ciugulit ceva de mâncare. Mi-am pus deoparte costumul național cu care urma să plec și m-am așezat la bucătărie cu telefonul la încărcat (care nu înceta să sune). Am avut noroc de prieteni buni ce doreau a-mi ura toate cele bune și bla bla, știți voi - de toate, cum se spune la noi la români. Nimic nu se compară cu sentimentul acela de a aștepta să-ți îndeplinești visul. Eram cumva fericită, dar tristă că îi las pe cei dragi mie acasa. 

După ce a plecat prima mătușă, a venit și mătușa din partea mamei să mă vadă. Dar nu a venit singură, ci cu verișorul meu care m-a tachinat până ce am plecat (nu că am fi altfel când ne vedem în general) kekeke...

A venit între timp și tati să mă ducă la aeroport. Timpul parcă a zburat și deja s-a facut ora plecării (Doamne ce repede a trecut timpul de la revelion surprise ). Ajunsă la aeroport, m-am întâlnit cu un prieten de familie căruia i-am furat mireasa candva laugh . Am mai vorbit la telefon de câteva ori și a venit și Alina, cealaltă româncă ce a luat bursă o dată cu mine (bine că ne știam de dinainte).

Iată că și timpul la aeroport a trecut dupa ce am mai vorbit cu puține persoane și a trebuit sa mergem la check-in cu bagajele. Pentru că am avut voie doar la 23 kg, mi-am cam sarit limita până pe la 31,5 kg laugh . Am avut noroc că am primit o reducere, așa că în loc de 100 euro am plătit doar 50 euro pentru kilogramele în plus.  Costumul meu a făcut senzație pe drum (toți se uitau ciudat. Ba chiar la controlul bagajelor, am fost întrebată dacă merg la vreun spectacol.

O dată urcate, am așteptat cuminți să decoleze avionul. Am plecat din România spre Germania, Frankfurt cu Tarom. (am cerut loc la geam)

Eram foarte entuziasmată în comparație cu Alina. Am făcut și câteva filmări și poze pe drum din avion.

Clip 01: http://youtu.be/woex3OJx_jw

Clip 02: http://youtu.be/8JnjZ_k2WUk

Clip 03: http://youtu.be/Mi4WgLxLJpI

Observați că nu m-am machiat deloc și am plecat în costum național, așa cum am promis. ^_^ Apoi ne-au adus de mâncare.

Apoi ne-am mutat la Korean Air (linia aeriană coreeană). În tot avionul am fost cam 10% străini, în rest doar coreeni. Am nimerit locuri unul în fața celuilalt, dar pentru că suntem simpatice, un coreean ne-a lăsat să facem schimb de locuri. Așa am ajuns iar una lângă cealaltă.

Condițiile clar diferă și am rămas uimită. În avion, m-am uitat la două filme, la un documentar despre căței și la pământul de sub noi. Genial zborul în prima parte. După ce s-a dat singerea la somn, m-am plictisit enorm căci nu am reușit sa adorm ca ceilalți, mă încinsesem de la costum și nici să mă uit la filme nu mai reușeam să mă concentrez. xD La Korean Air, ne-au dat căte o sticlă de apă plată, o păturică, o pernuță, un set periuță de dinți+pastă de dinți, căști pentru monitoare cu bureți de schimb (de unică folosință) și papuci de casă (tot de unică folosință) să ne descălțăm.

Clip 04: http://youtu.be/1A-g2l2vNLg

Clip 05: http://youtu.be/HlSAyg585-s

După ce m-am uitat la căteva filme, m-am apucat să ascult muzică (încercam să intru deja în ritmuri coreene).

Am primit și prima masă de la Korean Air. Yummy și consistentă, ce pot să spun. Ne-au adus sucuri naturale, cafea, fructe, prăjitură și felul principal de mâncare.

Și...cam atât pentru drum. Sper că v-am dat destule detalii. Oricum, un lucru este sigur. La aeroportul din Frankfurt, niște coreeni ne-au confundat cu uncrainiencele. Apoi ne-am nimerit fix lângă ei și cu unul am discutat după ce s-a dat trezirea de dimineață ^^

 

Cam atât. Vă pup și ne reauzim la celalalt post - prima mea zi în Coreea!

 

Articol scris de: Kim Sojung

Votare: 
0
No votes yet