Goryeo reunește Sudul cu Nordul

                La patruzeci kilometri la nord de Seoul se afla orașul Gaseong. Da, acest oraș este, de fapt, în Coreea de Nord și a fost totodată și capitală regatului Goryeo (918-1392), al doilea regat care a reușit să unifice Peninsula Coreeană acum mai bine de un mileniu.

                Ruinele palatului Manwoldae, situat la baza muntelui Songnaksan din Gaeseong, reprezintă situl palatului regal al Goryeo, ce a fost casă pentru regalitatea goryeoană pentru cei aproximativ 500 ani de existență a dinastiei. Numeroase dezastre, printre care se numără incendiile și atacurile războinicilor khitan, au dus la distrugerea treptată a palatului, însă se poate spune că acesta și-a făcut datoria ca principalcentru al puterii al Goryeo-ului.

                Totuși, un atac în timpul Rebeliunii Turbanelor Roșii din anul 1361 a reprezentat lovitura de grație, palatul fiind distrus astfel în întegime. Mai mult, odată cu preluarea puterii de către dinastia Joseon, restaurarea sa a fost de prisos, întrucât fondatorul dinastiei a mutat capitala la Hanyang, astăzi Seoul. De atunci, Manwoldae nu a mai fost niciodată folosit ca reședință regală, fiind uitat și dispărând de pe scena mondială pentru multe secole până în 2007.

                Cei 474 ani de istorie a Goryeo nu au fost și nici nu ar trebui să fie dați uitării pentru totdeauna. Astfel, în 2007, Coreea de Nord și cea de Sud au început o colaborare în vederea excavării și cercetării ruinelor.  Până în 2014, echipa formată atât din cercetători sud-coreeni, cât și din nord-coreeni a studiat un total de 11 700 metri pătrați, iar cercetarea este încă în desfășurare, deși fusese pusă sub hiatus din cauza conflictelor dintre cele două țări  și reluată abia în luna iulie a acestui an, odată ce acestea au căzut de acord ca cercetarea să continue pentru încă alte 180 zile, fiind cea mai lungă perioadă ce cercetare continuă până în momentul de față.

                Realizările acestei colaborări au fost expuse și publicului începând cu jumătatea lunii octombrie la Expoziția Manwoldae.

                Aproximativ o sută artefacte de uz zilnic, precum piese din ceramică și vase, țigle sau sumaksae în coreeană, ce odată decorau palatul regal al Goryeo, sunt expuse în cadrul acestei expoziții. Este pentru prima dată când artefacte excavate dintr-un sit aflat în proprietatea Coreei de Nord sunt expuse și publicului.

                Și o statuie în întregime ce îl reprezintă pe Taejo Wang Geon (태조 왕건, 太祖 王建, fondatorul dinastiei Goryeo) a fost inclusă în expoziție. Statuia a fost descoperită mai întâi în 1992 în mormântul regelui.

            Totuși, în locul statuii în sine, vizitatorii pot vedea doar imaginea 3-D a acesteia. Și alte câteva relicve descoperite în palatul Manwoldae și aflate în proprietatea guvernului nord-coreean au fost expuse în Seoul tot prin folosirea acestei tehologii de ultimă oră. Vizitatorii pot inspecta hologramele 3-D ale țiglelor și în același timp pot vizita situl palatului Manwoldae folosind Head-Mounted Display, un binoclu care se aseamănă cu o cască gigantică și care are un ecran ce afișează o „imagine” de 360 grade a ruinelor  palatului Manwoldae.

            În plus față de această tehnologie de vârf, o machetă a întregului sit și înregistrările excavării în colaborare a cercetărtorilor nord și sud-coreeni au fost expuse în muzeul din Seoul pentru vizitatorii care nu pot ajunge direct la situl din Gaeseong.

            Expoziția Manwoldae va ține până pe 6 noiembrie la Muzeul Național al Coreei din Seoul și până pe 15 noiembrie în Gaseong, Coreea de Nord.

Sursa: http://www.korea.net/NewsFocus/History/view?articleId=130765&pageIndex=1

Traducere: 강현재

Română
Votare: 
0
No votes yet