Originile alfabetului coreean 한글

            Drama 뿌리깊은 나무 (Copacul cu rădăcini adânci difuzată și la noi de TVR1)   este un bun exemplu pentru concepția binecunoscută despre cum regele Sejong a administrat crearea Hangeul în secolul al XV-lea, aceasta accentuând tensiunea dintre monarh și dușmanii săi politici și evidențiind modurile prin care aceștia îi sabotau pe rege și grupul său „secret” de învățați, grup format atât din nobili (ce aveau funcții de miniștri), cât și din oameni simpli și femei, toți aleși meticulos. Sabotajul asupra acestui grup varia de la spionaj, până la furt și asasinate.

            În general se acceptă faptul că regele Sejong era împotriva contemporanilor săi și a unei mari părți din aristocrație când a creat Hangeul, așa cum descrie și serialul menționat mai sus. Noul său sistem a dat oamenilor din pătura de jos aflați într-un regim care abuza de neștiința lor posibilitatea de a scrie și de a citi.

            Însă cum a fost construit alfabetul? Una dintre cele mai cunoscute variante despre crearea alfabetului este cea conform căreia prima viziune a regelui despre Hangeul a primit-o atunci când a divizat marginile unei ferestre coreene tradiționale, care, evident, conținea o serie de linii și pătrate. Anecdota ar putea fi adevărată deoarece multe dintre literele coreene sunt alcătuite din linii drepte orizontale sau verticale, însă nu explică cum au fost create simbolurile curbate. O relatare mai puțin poetică a japonezilor imperialiști sugerează că Sejong ar fi avut o experiență asemănătoare cu dalele din parchetul băii sale.

            O altă anecdotă destul de cunoscută afirmă că formele literelor Hangeul derivă de la formele buzelor, limbii și a gâtului vorbitorului. Unii aclamă că Sejong ar fi făcut chiar autopsii pe cadavre pentru a observa și a reproduce caracteristicile asemănătoare dintre cavitatea bucală și formele literelor.

            Însă, un cercetător –Gari Ledyard- respinge aceste explicații aproape în totalitate, aclamând, în schimb, că legătura dintre litere și formele cavității umane era doar o modalitate de a masca adevărata sursă a alfabetului coreean. În post-scriptum către Jeong In-Ji din Huminjeongeum, cartea care a făcut Hangeul cunoscut lumii, este menționat că Sejong a adaptat „Scrierea Veche a Sigiliului” 古篆字pentru a crea Hangeul. Totuși, acest detaliu a creat multe controverse printre lingviști pentru că Hangeul are puține asemănări concrete cu scrierile vechi ale sigiliului. Ledyard crede că „gu” 古 citat din titlul scrierii chineze vechi se referă, de fapt, la scriptul sigiliului Menggu/mongol 蒙古. Această supoziție este susținută de faptul că manuscrisele mongole erau accesibile și binecunoscute miniștrilor lui Sejong.

            Dacă Ledyard are dreptate, atunci Sejong ar fi avut un motiv foarte bun să ascundă orice asemănare cu scriptul mongol a Hangeul, deoarece China era considerată singura națiune superioară Coreei, restul fiind considerate inferioare. Așadar, legăturile sale cu China ar fi fost puse sub semnul îndoielii deoarece învățații chinezi vedeau poporul mongol ca fiind cel mai barbar dintre toate. Cel mai probabil China ar fi oprit în totalitate răspândirea Hangeul.

            Cercetările lui Ledyard în ceea ce privește orginile Hangeul

            Așadar, Ledyard crede că consoanele de bază ale aflabetului coreean au fost adoptate din scrierea mongolă Phangspa a dinastiei Yuan, cunoscută și ca 蒙古篆字 měnggǔ zhuānzì (Scrierea Mongolă a Sigiliului).

          Doar cinci consoane au fost adoptate din Phangspa, celelalte consoane fiind create prin derivări de la acestea, așa cum este descris în relatările din Hunminjeongeum Haerye. Totuși, litere de bază diferă în cele două expuneri. În timp ce Haerye menționează că literele de bază  sunt ㄱㄴㅁㅅㅇ , celelate derivând de la acestea prin adiții de elemente precum liniile, Ledyard crede că cele cinci litere de bază din Hangeul sunt ㄱㄷㄹㅂㅈ, litere ce sunt de bază și în fonetica chineză. El crede că aceste cinci litere au fost luate din scriptul Phangspa, care au fost derivate la rândul lor din literele tibetane ག ད ལ བ ས. Așadar, este posibil ca ele să fie înrudite cu literele grecești Γ Δ Λ Β și literele C/G, D, L, B din alfabetul latin. (nu este inclus și sunetul S deoarece istoria acestui sunet dintre scriptul tibetan și cel grecesc este mult mai dificilă de reconstruit). În ceea ce privește litera ㅇ și crearea vocalelor, Ledyard este de acord cu consemnările din Haerye, care afirmă că sunt invenția lui Sejong.

           În susținerea ipotezei lui Ledyard vin câteva consemnări de la curtea regală, una dintre acestea menționând o glumă pe care o făcuse Sejong într-o zi: „nimeni nu e mai gu decât Menggu”. De asemenea, așa cum am menționat și mai sus, existau numeroase manuscrise Phangspa în librăria palatului regal din Joseon și numeroși dintre miniștrii lui Sejong cunoșteau acele scrieri foarte bine.

            Totuși, deși există câteva concepte de bază ale Hangeul care provin din fonetica indică prin intermediul scrierii Phangspa, cum ar fi relațiile dintre consoanele omorganice și, bineînțeles, principiile în sine ale alfabetului, fonetica chineză a jucat, de asemenea, un rol major. Pe lângă gruparea literelor în silabe, alături de liniile caracterelor chineze, a fost fonetica chineză, și nu cea indică, care a determinat care consoane sunt de bază și, prin urmare, care să fie reținute din Phagspa. Este vorba de consoanele „subțiri” (adică cele neaspirate și cu un sunet închis) și explozive ca g pentru ㄱ[k], d pentru ㄷ [t] și b pentruㅂ[p], care sunt de bază în teoria chineză, însă care în limbile indice sunt sonore și nu sunt considerate de bază; la fel și ca sibilantul s pentru ㅈ(ts*) și consoana lichidă l ㄹ.

            Literele de bază din Hangeul au fost simplificate grafic, reținându-se doar forma esențială din Phangspa. Aceste simplificări au dus la apariția grupurilor complexe, dar a lăsat loc și pentru adiții de linii pentru a derivaㅋㅌㅍㅊ. Consoanele neexplozibile, nazale ca ㅇ(ng),ㄴ(n),ㅁ(m) și consoana fricativă ㅅ(s) au fost derivate prin îndepărtarea părții superioare ale consoanelor subțiri (nicio literă nu a fost derivată de laㄹ!), acest lucru clarificând câteva chestiuni. De exemplu, este ușor să-l derivăm pe  ㅁ din ㅂ prin îndepărarea părții superioare de la ㅂ, însă nu este chiar atât de clar cum am putea obține ㅂ prin adăugarea unor elemente laㅁ, deoareceㅂ nu este analoaga uneia dintre consoanele explozive.

            De asemenea, Sejong avea nevoie și de un simbol nul pentru a marca lipsa consoanelor și a ales cerculㅇ.  Derivarea ulterioară al glotalului astupatㆆ și, mai apoi, a aspiratuluiㅎ concordă cu ceea ce scrie în Hunminjeongeum. Totuși, ㅇ reprezintă o consoană ciudată din cauza  caracterului dual, ea reprezentând sunetul ng în poziție finală. Totuși, această consoană, când a fost împrumutată din chineză, avea doar prima funcție (cea nulă).

            Forma pe care ar fi trebuit să o aibă ng a întâmpinat câteva probleme: prin îndepărtarea  liniei superioare de la ㄱ [g], aceasta ar fi putut fi confundată cu vocala ㅣ [i], însă Sejong a găsit o soluție: el a luat linia verticală dinㄱ și a adăugat-o la simbolulㅇ pentru a obțineᇰ, care reprezenta grafic ambele sunete (mut la începutul silabei și ng la sfârșitul acesteia), în cele din urmă, dinstincția dintreㅇ șiᇰ având să se piardă.

            Două alte detalii aduc argumente pro pentru ipotezele lui Ledyard. În primul rând, compoziția de litere scoase din uzᇢᇦᇴ w, v, f  (pentru inițialele chineze 微非敷), formate prin derivarea grafică a literelorㅁㅂㅍ m, b, ph prin adăugarea unor cercuri sub ele, este o paralelă la echivalentele lor din Phangspa, care erau derivate asemănător prin adăugarea unui cerc sub trei variante grafice ale literei h. Acum, acest cerc este citit ca w în fața unei vocale în Phagspa.  De asemenea, este posibil ca inițiala 微 din limba chineză, care reprezintă fie m fie w în unele dialecte, să fi influențat combinareaㅁ [m] plus ㅇ(în Phangspa [w]), rezultândᇢ în Hangeul.

            În al doilea rând, literele de bază din Hangeul erau la origine simple forme geometrice. De exemplu, ㄱ era colțul unui pătrat, ㅁ un pătrat întreg, ㅅ era asemănător semnului de omisiune Λ, iar ㅇ, evident, un cerc. Înaintea influențelor caligrafiei chineze, aceste litere erau doar geometrice. Totuși, ㄷ nu a fost creat la fel, el nefiind doar o simplă jumătare de pătrat, ci , așa cum este schițat și în Hunminjeongeum, avea una dintre liniile orizontale încovăiată, ceea ce aduce la asemănare cu forma literei d [t] din Phangspa, originară din litera tibetană [d].

            Însă, așa cum am menționat și anterior, cele șapte vocale de bază nu au fost preluate din Phangspa, ci au fost inventate de Sejong și de învățații săi pentru a reprezenta fonetic principiile coreene. Acestea se clasifică în vocale armonice și vocale iotacizate.

            Din cele șapte vocale de bază, patru pot fi precedade de y, adică iotacizate. Aceste patru vocale inițial au fost scrise ca un punct cu o linie, însă, datorită influenței caligrafiei chineze, ulterior au devenit scrise unit, rezultând forma actuală a vocalelor alfabetului coreean. Iotacismul era marcat de dublarea punctelor, însă, la fel ca în cazul vocalelor simple, punctele au început să fie unite de linie. Cele trei vocale care nu au putut fi iotatizate erau scrise cu o un singur simbol: ㅡㆍㅣ.

            Limba coreeană din acele vremuri avea mai multe vocale armonice decât astăzi. Vocalele alternau conform mediului lor și erau puse în grupuri „armonice”. Acest lucru a afectat morfologia limbii, fonetica coreeană fiind descrisă în termeni de yin și yang. Dacă un cuvânt avea vocale yang (deschise), atunci sufixele atașate trebuiau să aibă tot o vocală yang și, invers, dacă o rădăcină avea vocale yin (închise), sufixele trebuiau să aibă, de asemenea, vocale yin. Exista și o a treia grupă numită neutră ale cărei vocale  puteau coexista atât cu vocalele yin, cât și cu cele yang.

            Vocala coreeană din grupa neutră eraㅣ i.  Vocaleleㅡㅜㅓ eu, u, eo erau cele din grupa yin, punctele (acum liniile) reprezentând direcțiile yin (jos și la dreapta). ㆍ (această literă nu mai este folosită astăzi),ㅗ,ㅏ, ə, o, a făceau parte din grupa yang deoarece aveau punctele îndreptate spre direcțiile yang. De asemenea, Hunminjeongeum menționează că forma literelor simple/fără puncte a fost aleasă pentru a reprezenta conceptele yin (ㅡpământul drept), yang (ㆍsoarele) și meditația (ㅣomul  în picioare). 

 

*în secolul al XV-lea, ㅈ era pronunțat ts și nu dz ca astăzi, deoarece aceasta provine din mai degrabă din s [s] decât din dz din alfabetul Phangspa.

Sursa: gwangjunewsgic.com, wikipedia.org

Traducere: 강현재

Română
Votare: 
5
Average: 5 (1 vote)