“Educație din umbră”, pentru elevii din Coreea de Sud, prin meditații excesive

"Profesori, lăsaţi-i pe aceşti copii în pace" - acesta este titlul sub care jurnalista Amanda Ripley a publicat în Time un articol în care performanţele deosebite obţinute de elevii şi studenţii sud-coreeni sunt explicate prin existenţa unui sistem draconic de meditaţii private.

Într-o seară de miercuri, la Seul, şase angajaţi guvernamentali s-au întâlnit la biroul în care lucrează, pentru a se pregăti pentru o misiune de patrulare nocturnă. Misiunea lor este pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare: să găsească elevii care studiază după ora 22.00. Şi să-i oprească.
În Coreea de Sud, s-a ajuns la această situaţie: pentru a reduce dependenţa ţării de "academiile" de meditaţii private ce funcţionează după orele de şcoală (denumite "hagwons"), autorităţile au instaurat interdicţia de a studia după o anumită oră şi au început să acorde prime cetăţenilor sud-coreeni care denunţă persoanele care o încalca.
Desfiinţarea hagwon-urilor sud-coreene este doar o etapă dintr-o operaţiune mai largă, ce încearcă să "îmblânzească" cultura acestei ţări pentru "masochismul" educaţional. La nivel naţional şi local, politicienii schimbă sistemele de testare a elevilor şi sistemul de admitere a studenţilor în universităţi, pentru a reduce stresul elevilor şi pentru a recompensa alte calităţi, precum creativitatea.
Însă "tocitul" este puternic încastrat în Asia, unde notele maxime - şi adeseori nimic altceva - au fost mult timp lăudate şi considerate a fi esenţiale pentru succesul profesional de mai târziu. Familiile chineze au angajat preparatori privaţi încă din secolul al VII-lea. Coreea de Sud din zilele noastre a dus această competiţie la extreme. În 2010, 74% din totalul elevilor erau angajaţi în diverse forme de instruire după orele de şcoală, denumite "educaţie din umbră", cu un cost mediu de 2.600 de dolari pentru un elev în fiecare an. În Coreea de Sud există mai mulţi meditatori privaţi decât profesori în şcolile de stat, iar cei mai populari dintre ei câştigă câteva milioane de dolari pe an din meditaţii private, organizate fie online, fie de faţă cu elevii. Atunci când ministrul Educaţiei din Singapore a fost întrebat, anul trecut, despre dependenţa naţiunii de sistemul meditaţiilor private, el a găsit un singur motiv de speranţă: "Nu stăm aşa de rău precum coreenii".
La Seul, "legiuni" de studenţi care nu au intrat la universităţile de top din ţară îşi petrec tot anul următor de după liceu pregătindu-se în aceste hagwon-uri, pentru a-şi îmbunătăţi notele la examenele de admire la universitate. La prestigiosul Daesung Institute, admiterea are la bază rezultatele studenţilor la acest examen şi doar 14% dintre candidaţi sunt acceptaţi. După un an de pregătire, cu meditaţii de 14 ore pe zi, aproximativ 70% dintre elevi reuşesc să fie admişi la una din cele trei universităţi de top din Coreea de Sud.
De departe, rezultatele elevilor şi studenţilor sud-coreeni trezesc invidia tuturor. Ei îi depăşesc în mod constant pe concurenţii din aproape toate celelalte ţări la testele de citire şi de matematică. În Statele Unite ale Americii, preşedintele Barack Obama şi secretarul pentru Educaţie au vorbit cu încântare despre entuziasmul părinţilor sud-coreeni pentru educaţia copiilor lor şi au deplâns faptul că studenţii americani ocupă locuri modeste în clasamentele şi concursurile internaţionale. Fără obsesia ei pentru educaţie, Coreea de Sud nu ar fi devenit puterea economică din zilele noastre, fiind a 13-a economie din lume.
Problema nu este că elevii sud-coreeni nu învaţă suficient la şcoală, ci că nu învaţă în mod inteligent. Atunci când jurnalista Amanda Ripley - autoarea articolului publicat pe site-ul time.com sub titlul "Teacher, Leave Those Kids Alone" (o parafrază după titlul celebrei piese a trupei Pink Floyd) - a vizitat câteva şcoli, ea a văzut câteva clase în care o treime dintre elevi dormeau în timp ce profesorul continua să le dicteze, aparent fără a fi deranjat de acest lucru. Magazine cu cadouri vând perne speciale care se pun pe antebraţ, pentru a face somnul mai confortabil în băncile şcolare. În acest fel, s-a împământenit credinţa că poţi să dormi în clasă şi să stai treaz până târziu pentru a învăţa. Prin comparaţie, experţii au în vedere exemplul Finlandei, singura ţară europeană ai cărei elevi şi studenţi obţin în mod constant rezultate comparabile cu cele reuşite de sud-coreeni la testele pentru elevii de 15 ani coordonate de Organisation for Economic Cooperation and Development. În Finlanda, cheltuielile pentru învăţământul public şi privat, combinate, pentru un elev, reprezintă o sumă mai mică decât cea pentru un elev din Coreea de Sud şi doar 13% dintre elevii finlandezi au nevoie de lecţii suplimentare după orele de şcoală.
Elevii sud-coreeni "se îndoapă" cu învăţătură dintr-un singur motiv: pentru a intra într-una dintre universităţile de top din ţară. Locurile sunt prea puţine - iar recompensa pentru reuşită este prea mare.
. Elevii de şcoală generală sunt de acum evaluaţi pe baza notelor obţinute în şcolile lor şi pe baza unui interviu. Iar 500 de ofiţeri de admitere au fost numiţi în funcţie, la toate universităţile din ţară, pentru a analiza fiecare candidat nu doar pe baza notei de la testul de admitere şi pe baza notelor din liceu, ci şi pe baza altor abilităţi personale ale candidatului.
Nimeni nu apără această situaţie din Coreea de Sud. "Tot ce facem este să învăţăm, exceptând orele când dormim", a declarat un elev de liceu, care nu exagera deloc. Programul de învăţare începe la ora 08.00 şi se încheie seara, la o oră cuprinsă în intervalul 22.00 - 01.00, în funcţie de ambiţia elevului. Cei mai mulţi dintre ei, însă, nu pot trece peste presiunea exercitată de propria familie şi de cea venind din partea colegilor, care îi obligă să inveţe până cad din picioare de oboseală.
Părinţii rămân "motoarele" adevărate din cursa pentru educaţie şi ei vor fi cel mai dificil de "convertit" la noua strategie. Han Yoon-hee, profesor de limba engleză la un liceu dintr-o suburbie din Seul, spune că anxietatea părinţilor este profundă. "Le-am sugerat elevilor mei că ar trebui să renunţe la hagwon-uri şi să se concentreze la orele din şcoală. Însă părinţii lor devin foarte nervoşi dacă ei nu fac meditaţii noaptea. Ei ştiu că ceilalţi elevi iau meditaţii. Sunt obligaţi să concureze între ei", a declarat Han Yoon-hee.
Ministerul Educaţiei din Coreea de Sud îşi propune să înlocuiască manualele şi caietele cu tablete PC. Acestea vor fi produse de compania coreeană Samsung, care încearcă să obţină un model special, puţin costisitor şi durabil.
Oficialii din ministerul învăţământului coreean îşi propun ca toţi elevii să beneficieze de învăţământul digital până la finele anului 2015, conform Dailytech.com.
Manualele vor fi accesibile în format electronic şi puse la dispozitia elevilor prin sistemul de cloud computing, un serviciu web care găzduieste toate programele de care au nevoie utilizatorii săi, fără ca PC-urile acestora să fie încărcate cu datele necesare funcţionării acestora. Acest lucru va permite elevilor să acceseze materialele de oriunde, fără a mai depinde de localizarea computerului personal.

Articol preluat de pe: Mediafax

Română
Votare: 
0
No votes yet