Relațiile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

Tensiunile dintre cele două Coreei au apărut după Războiul Coreean, fiind intensificate de incidente ca încercarea de asasinare a lui Park Chung-Hee de către comandorii nord-coreeni în 1968, bombardamentul din Rangoon în 1983 și distrugerile suferite de nord-coreeni cauzate de o bombă cu ceas lansată de un avion sud-coreean pe granița dintre Thailanda și Birmania în 1987. Primul contact semnificant dintre cele 2 state a avut loc la începutul anului 1972, când Park Chung-Hee a purtat negocieri secrete cu nord-coreenii. O declarație comună a fost emisă în iulie în care se prevedea un acord  de reunificare națională. Au urmat dialoguri pașnice între Nord și Sud, dar doar pentru puțin timp.

La începutul anilor '90 au existat din nou semne ale apropierii celor două Coreei. Relațiile Nord-Sud au reapărut pentru a ajunge la un punct de reper atunci când în decembrie 1991 a fost semnat un pact de reconciliere și neagresiune. Mai devreme în acel an, Coreea de Nord a renunțat să mai insiste ca cele două Coreei să fie acceptate ca un singur stat în Organizația Națiunilor Unite. Cele două țări au fos separat admise în ONU pe 17 septembrie. Potențialul armelor nucleare ale nord-coreenilor au devenit sursă de neliniște pentru Sud la scurt timp după aceea. Moartea liderului nord-coreean Kim Il-Sung din iulie 1994 a reaprins speranța pentru reunificarea pașnică a peninsulei, iar chestiunea armelor nucleare a început să nu mai fie o problemă majoră pentru sud-coreeni din octombrie al aceluiași an, când Coreea de Nord a fost de acord să închidă un reactor nuclear în schimbul finanțării din partea Statelor Unite pentru construirea a două reactoare capabile să producă energie electrică.
Odată cu sosirea secolului al XXI-lea, mulți coreeni au crezut că reunificarea nu e prea departe. Politica lui Kim Dae-Jung a condus la un summit cu liderul nord-coreean, iar câtorva familii li s-a permis să treacă granița pentru a se întâlni cu rudele aflate în cealaltă țară. În 2003 s-au început lucrările pentru construirea comună a unui complex industrial și facilitatea de a trece peste graniță fără a plăti la Kaesong, Coreea de Nord, ce a fost plănuită în timpul relațiilor pașnice din anii '90. În câțiva ani, mai multe companii sud-coreene au avut facilități în Nord, printre care schimbul de textile, substanțe chimice, construirea de înterprinderi și mașinării etc. Înteprinderile au angajat atât sud-coreeni, cât și nord-coreeni. Mai mult, la Jocurile Olimpice de Vară din 2000 ce au avut loc la Sydney și Jocurile Asiatice ce au urmat, atleții nord și sud-coreeni au mărșăluit sub un singur steag (pe care era repezentată o schiță a întregii peninsule coreene) în timpul ceremoniilor de deschidere și de încheiere, deși au concurat în echipe separate.
Cu toate acestea, relațiile s-au răcit ulterior din cauza faptului că nord-coreenii au continuat dezvoltarea armelor nucleare, în 2005 recunoscâd acest fapt; în octombrie 2006 Coreea de Nord a testat primul dispozitiv nuclear. Totuși, cele două Coreei au continuat  comunicarea pașnică, în 2007 având loc două evenimente importante: mai multe trenuri din ambele Coreei au traversat zona demilitarizată în partea cealaltă, aceasta fiind o primă astfel de călătorie de la Războiul Coreean până atunci, iar în octombrie, Roh Mu Hyun s-a întâlnit cu Kim Jong Il la cel de al doilea summit coreean care a avut loc la Pyongyang (Phenian).
Alegerea ca președinte al Coreei de Sud în decembrie 2007 a lui Lee Myung-Bak a dus la deteriorarea relațiilor intercoreene. În 2008, Coreea de Nord a anunțat că plănuiește să închidă frontiera dintre cele două state și toate liniile telefonice nonmilitare cu sud-coreenii. Oficialii nord-coreenii și-au respectat promisiunea și în ianuarie 2009 au declarat că toate acordurile politice și militare cu Sudul vor fi anulate, iar în mai, Coreea de Nord a anunțat că și contactele comerciale referitoare la complexul industrial comun Kaesong vor deveni nule.
În martie 2010, o navă de război din Cheonan, Coreea de Sud a explodat și s-a scufundat în Marea Galbenă,  lângă Insula Paengnyeong,  în apropierea graniței maritime cu Nordul. Deși cauza exploziei nu a putut fi determinată imediat, poziția apropiată a incidentului de granița cu Coreea de Nord a pus Coreea de Sud în alertă. Prin o operațiune de salvare de mare amploare au fost salvați 58 din 105 marinari de la bordul navei.  Două luni mai târziu, o echipă internațională de investigatori a stabilit că explozia a fost cauzată de o torpilă a unui submarin nord-coreean. Noutățile au dus la creșterea tensiunilor dintre cele două state. Deși guvernul nord-coreean nu și-au asumat responsabilitatea pentru atac, Coreea de Sud a suspendat toate relațiile comerciale cu Nordul.
Deși o reuniune a familiilor despărțite de graniță a fost ținută în octombrie 2010, nu s-a găsit nicio soluție pentru incidentul de la Cheonan, iar tensiunile au continuat să crească. La sfârșitul lui noiembrie, din cauza faptului că pe coastele nordice ale Coreei de Sud avea loc un exercițiu militar, nord-coreenii au bombardat insula sud-coreeană Yeonpyeong aflată la frontieră- locul unde au fost ciocnirle navale în larg în anii 1999, respectiv în 2002, cu proiectile. Acestea au lovit o bază militară și case ale unor civili, existând și alte victime. Forțele sud-coreene au ripostat și au ridicat gradul de pregătire militară de pe insulă. Acest incident a fost considerat unul dintre cele mai serioase episoade de ostilitate dintre cele două Coreei.
Relațiile dintre cele două Coreei au început să se răcească din ce în ce mai mult.  În 2011 s-a descoperit că nord-coreenii au răpit 4 oficiali de rang înalt ale forțelor militare sud-coreene în 1999, iar în decembrie 2012, Coreea de Nord a lansat Kwangmyeongseong-3 Unit , un satelit thenologic și stiințific, care a ajuns pe orbită.  Statele Unite a adus nave de război în apropiere de Coreea de Nord.
Pe 1 ianuarie 2013,  Kim Jong-un a transmis un mesaj prin intemediul KCTV prin care anunța că speră la relații mai bune cu Sudul. Coreea de Nord și-a anunțat și  intențiile care vizau SUA  cu privire la programul nuclear pe 24 ianuarie.  Aceștia au delcarat că americanii sunt '' dușmanul blestemat al coreenilor''.  În februarie, Coreea de Nord a realizat un test sub pământ cu arme nucleare. 
În timpul antrenamentelor Key Resolve/Foal Eagle 2013 ale sud-coreenilor cu SUA, Coreea de Nord a amenințat că va abandona Acordul Armistițiului Coreean din cauza faptului că acele exerciții au adus amenințări la adresa acesteia și că SUA nu dorea să negocieze un tratat pentru înlocuirea armistițiului. 
Pe 8 martie, guvernul nord-coreean a anunțat că se retrage din toate pactele non-agresive cu Sudul, iar pe 20 al aceleiași luni a avut loc un atac cibernetic asupra Coreei de Sud care a crescut tensiunile. Mai târziu a fost confirmat de către guvernul sud-coreean că nord-coreenii erau în spatele atacului.
Pe 4 aprilie, Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază medie de acțiune pe coasta estică, posibil pentru pregătirea unui exercițiu militar. Multe națiuni, în special Japonia, Coreea de Sud și SUA au văzut această acțiune ca o continuare a încercărilor Coreei de Nord de a provoca o confruntare încă de la începutul anului. 5 zile mai târziu, pe 9 aprilie, Coreea de Nord a emis un advertisment care-i privea pe străinii din Coreea de Sud în care se menționa că ar trebui să plece din țară în cazul unui conflict între cele două țări înfrățite.
 
sursa: britannica.com+ wikipedia.org
traducere: 강현재
Română
Votare: 
0
No votes yet