Statul 조선

Română

 

Întemeierea Dinastiei 조선  și reforma statului 
Datorită fapului că Dinastia Joseon este cunoscută drept "o dinastie a confucianismului", marile familii aristocrate au rămas la putere. Statul și societatea trebuiau structurate în conformitate cu principiile morale ce guvernează tot Universul. Cel puțin aceasta era viziunea Clasei Yangban (aristocrația civilă + cea militară). 
  
  
  
CONDUCEREA STATULUI: În vârful societății era REGELE, considerat autoritatea supremă (în realitate însă avea un consiliu ce îl consultau tot timpul).Cel mai înalt grad de guvernare era format din 7 MEMBRI, care se reuneau și discutau istoria marilor clasici chinezi și Samguk Sagi (se referau la imaratii legendari ca exemple demne de urmat). În timp, o altă societate i-a luat locul: CENZORUL (după modelul chinezesc). Cenzorul era un fel de poliție morală, ce avea 3 părți importante:1. Prima se ocupa de problemele politice (evaluau și verificau comportamentul învățaților din Guvern și morală publică.2. Cea de-a doua se ocupa de comportamentul regelui (îl analizau și îl criticau).3. Cea de-a treia parte asigura întreținerea bibliotecii imperiale (sec.xv; erau obligați să păstreze câte o copie). Aici făceau parte consilierii regelui pe problemele de politică și principii morale. 
 
Sursa: Kim So-Jung (cursurile personale)
 
 
Dinastia Joseon
În 1392, Yi Seonggye l-a răsturnat pe regele Goryeo și a uzurpat tronul pentru a deveni rege Taejo (1392-1398), fondatorul dinastiei sale, Joseon. Ulterior, pe tronul dinastiei Joseon a fost un moștenitor, în cazul în care nu existau moștenitori aparenți, un conducător a fost ales dintre membrii familiei regale din clanul Jeonju Yi. Din cauza acestui monopol de către membrii clanului Yi, dinastia a fost de asemenea numit dinastia Yi sau Joseon.Noua impartaie a menținut o relație strânsă cu Ming din cauza relațiilor specifice ale lui Yi Seonggye, în această dinastie. Yi Seonggye a îmbrățișat, de asemenea, doctrinele Neo-Confucianiste, care a dat cultul tradițional etico-politic, o interpretare metafizică. Reformatorii l-au înconjurat pe Taejo intensificamd dorința lor de a impune normele Confucianiste pe viața oamenilor, care alac declinul budismului. Prin confiscarea terenurilor și forțând mai multe temple să se închide, noua dinastie a slăbit budismul într-o poziție servilă. 
 Schimbarea statutului budismului în Joseon societatea a adus multe schimbări. Ritualurile de înmormântare coreene care au fost un amalgam de obiceiuri și tradiții indigene budiste au fost înlocuite cu obiceiurile confucianiste. Ritualul budist de incinerare, de exemplu, a fost dată deoparte în favoarea cultului strămoșesc confucianist și ritualurile sale afiliate. Înainte de dinastia Joseon, căsătoria endogamă (contractare obligatorie a căsătoriilor în sânul aceluiași trib), poligamia (căsătorie în același timp cu mai multe femei) și recasatoria văduvelor au fost permise. Cu toate acestea, societatea Joseon a extins numărul de rudenie cu care căsătoria a fost interzisă, a interzis practicarea de a da statut egal la multele neveste și recasatoria descurajată. 
 În cele din urmă, Taejo a devenit mai o marionetă decât un conducător, dar al treilea rege, Taejong (1400-1418), care a urcat pe tron 窶銀掬 dupa uciderea fratelui său, aparențele lor, au consolidat monarhia. Regele Sejong (1418-1450), succesorul lui Taejong, care a fost cunoscut a fi inteligent și universitar, a fost considerat unul dintre cei mai mari regi din istoria dinastică din Coreea și a domniei sale la mijlocul secolului al XV-lea a fost marcat de idei progresive în administrație, economie, știință, muzică, medicină și studii umaniste. De exemplu, Sejong a ordonat "invenția" pluviometrului în 1639 de aproape două sute de ani. Interesul lui Sejong în domeniul științei astronomice a fost atotcuprinzătoare. Cadrane solare, ceasurile de apă, orreries a sistemului solar, globuri cerești, hărți astronomice și atlase din cele șapte planete au fost rezultatele creatoare ale încurajărilor lui Sejong. 
 Sejong a stabilit, de asemenea, Jipyeonjeong (Sala de vrednicii) pt a promova cercetarea despre tradițiile instituționale și economia politică. El a regizat apoi savanți din Sala de vrednicii pentru a concepe un alfabet pentru limba coreeană numită Hangeul, realizarea sa cea mai celebră Hangeul consta din unsprezece vocale și șaptesprezece consoane și este atât de simplu și științific pe care chiar o persoană needucată poate învăța într-o chestiune de ore. În ciuda opoziției puternice din partea savanților confucianiști, a căror măiestrie de caractere chinezești garanta pozițiile lor de elită, regele a persistat cu hotărârea sa de a promova Hangeul in beneficiul maselor și a distribuit prima limbă coreeană scrisă în formă alfabetică la oameni în 1446. În același timp, limba oficială scrisă a continuat să fie chineza, la fel cum a fost în Europa latină, dar acum oamenii obișnuiți coreeni au avut un mijloc de a scrie în propria lor limbă.Sejong a arătat, de asemenea, mare preocupare pentru mijloacele de existență ale țăranilor, oferindu-le ajutor în perioadele de secetă și inundații. De asemenea, el a pus în aplicare o scară de impozite alunecate pentru a ușura sarcina țăranilor. În relațiile externe, Sejong a luat măsuri dure împotriva triburilor Jurchen, construind șase cetăți pe teritoriul de pe frontiera de nord. În 1443, Sejong creat patru județe pe granița de nord și a deschis trei porturi pentru japonezi pentru a promova comerțul.Al șaptelea rege, Sejo (1455-1468), a sfidat ortodoxia confucianistă prin sprijinirea taoismului și budismului. Sejo a preluat controlul direct, intimidând criticii săi cu epurări și execuții, instituind alungarea funcționarilor și al bunurilor confiscate. Odată cu sfârșitul domniei sale, puterea monarhului coreean s-a diminuat și dinastia Joseon a început un declin de durată. Cu toate acestea, al nouălea rege, Seongjong (1469-1494), a repus ideile tradiționale în formă de neo-confucianism. Sprijinul statului a diminuat încetul cu iuncetul budismul și confucianismul și-a asumat încă o dată locul său în administrația regală.
 
Dezvoltarea moștenirii yangban în Joseon
Instituirea Joseon-uli, la rolul și puterea militară au fost esențiale pentru succesul loviturii de stat a lui Yi Seonggye. Cu toate acestea, fără un sprijin puternic din partea literaților, lovitura lui de stat nu ar fi fost de succes. Pentru că au înzestrat astfel de sprijin esențial, literații au început să atragă atenția regilor Joseon și potențialul rol al literaților în guvern a devenit destul de semnificativ. Acesta a fost puterea literaților care a stabilit cu privire la codificarea unei culegeri de texte a dreptului administrativ infuzat cu idealurile confucianiste, principii și practici care ar deveni modus operandi politic al dinastiei Joseon. Clasa dominantă social al dinastiei Joseon a fost yangban. Cuvântul "yang" înseamnă două ordine ale funcționarilor, civile și militare. Clasa yangban era îndreptată spre guvern, economie, cultura Joseon-ului. Prin urmare, Joseon a fost pe bună dreptate caracterizată ca o societate yangban. Yangban are un sens mai larg și înrădăcinat pe scară largă decât clasa conducătoare a Goryeo-ului sau a vechilor împărați. Mărimea clasei yangban a crescut prin intermediul sistemului de examen de stat utilizat pentru a recruta funcționari, în timp ce "numirile protejate" au limitat sever politicile dinastiei.  
Yangban s-au dedicat studiului de doctrine confucianiste, precum și profesia lor a fost deținerea de funcții publice. Ei s-au preocupat să modeleze un regim politic confucianist ideal prin cultivarea morală a poporului. Cu toate acestea, ei nu au servit în poziții tehnice, care au inclus ofițerii medicali, oameni de știință, ingineri, contabili, funcționari de drept și artiști.Yangban nu a fost interesat se dedice pe ei înșiși în agricultură, fabricație, sau comerț, astfel încât aceste poziții au fost lăsate la jungin (oameni de mijloc). Pentru civili ordinea a fost întotdeauna mai de prestigiu decât militar. De asemenea, de locurile comerțului confucianist și industria în partea de jos a ierarhiei statutul care constă în ordine descrescătoare, sa(savant-oficial), nong (fermier), gong (artizanale), și sang (comerciant) (Mason et al. 1980:281), au servit ca o barieră în calea dezvoltării științei și tehnologiei, industriei, comertlui și în societatea Joseon (Kim1992). 
Modelul căsătoriei a celor din yangban a fost exogame, dar selecția partenerilor căsătoriei a fost endogame în scopul de a păstra statutul de hereditare. Yangban a creat un model distinct rezidențial. În timp ce războinicilor samurai în Tokugawa Japonia (1603-1868) nu li s-a permis să trăiască în mediul rural, "multe familii yangban aveau reședința în mediul rural al Joseon-ului, făcând școală, partid, neam, și legăturile afinale mult mai importante decât de solidaritatea comunală pe baza privind reședința comună" (Han n.9 2003:12). Chiar și în capitala Seul, reședința yangban ca un grup în anumite domenii. 
 În scopul de a proteja statutul lor, yangban trimite tinerii lor la școlile tutoriale private, numite seodang, unde ei învață baza caracterelo chinezești și practică scrierea chinezească și ar putea continua mai departe decât în ascolile avansate din Seul și din județele lor locale. În Seul a fost cea mai mare Academie Națională Confucianistă (Seonggyungwan). Anumite limitări au fost aplicate pt urmașii soțiilor secundare ale yangban. Acolo au fost, de asemenea, discriminări regionale împotriva locuitorilor din provinciile din nord. 
 Ca bază de putere a extinderilor yangban, în special în Sarim (literații rurali neo-confucianist) au apărut în evidențele politice prin intermediul procesului de examinare pt serviciu public, marea majoritate a literaților yangban au trebuit să concureze între ei, și multe lupte de putere au avut loc. Ca urmare, au existat patru mari epurări, 1498 (Muo sahwa), 1504 (Gapja sahwa), și 1545 (Eulsa sahwa). Deși gradul de violentă diferă, aceste epurări au fost consecința luptei fractioniste între grupări politice care lupta pentru putere politică. Titularii puterii Joseon au fost sângeroși și fără milă atunci când atacau alte clanuri, și multă energie a fost risipită în certuri fractioniste. Frica de epurările literaților și certurile fractioniste au descurajat mulți literați strălucitori neo-confucianiști de la menținerea poziției lor în guvern și i-au încurajat să se întoarcă la casele lor să se dedice burselor, precum și educarea tinerei generații. 
  
  
 sursa: "Kimchi and it" de Choong Soon Kin 
 traducerea în limba română: Roxi 
 
 
Stilul de viață al femeilor din Dinastia 조선
 
Introducere 
Ca principal flux al culturii coreene, confucianismul a fost o prezență puternică în viața coreeană, încă de când Guvernul Dinastiei Joseon l-a adoptat ca religie națională.Confucianismul pune accept pe legătura dintre bărbat și femeie: așa cum Cerul (Yang) domină Pământul (Yin), așa și bărbatul trebuie să domine femeia. Confucianismul declară femeia ca fiind unitatea fundamentală a societății, ghidată de principii morale și etice, responsabilă pentru funcțiile economice de producție și cosum, dar și de educație și socializare. În viziunea confucianistă, legea naturii pune femeia într-o poziție inferioară bărbatului, având mereu un superior de care trebuia să asculte: de tată atunci când era necăsătorită, de soț când se căsătorea și de fiul cel mare când rămânea văduvă. Aceasta este subordonarea sferei inferioare/domestice (femeia) la sfera superioară/publică (bărbatul). 
  
 
 
Administrarea treburilor casnice a fost comparată cu administrarea unui stat : pacea și prosperitatea în familie depindeau mult de felul în care femeia își exercită autoritatea. Sarcina femeii era să păstreze obiceiurile pure, lucru deloc ușor deoarece era o mare responsabilitate. Obiceiurile pur cultivate în sfera domestică se reflectau în creșterea și scăderea dinastiei.. Așadar, adoptarea confucianismului a avut un impact destul de negativ asupra statutului femeii coreene: a impus standarde riguroase și castitatea. Cultura confucianistă politică a subliniat importanța vieții de familie pentru cultivarea personală și a întărit sistemul de familie prin mai multe imperative culturale ca: pietate filială, cult strămoșesc și o stuctura de familie patriarhală. 
Din moment de aceste idei sociale și culturale au legitimat bărbații în calitate de autoritate supremă și i-au numit purtatori
unici ai numelor de familie, mai multă importanță și prioritate au fost acordate bărbaților, în timp ce importanța femeilor a fost redusă. 
  
Sursă: cartea ,,Kimchi and IT" 
Traducere: Kim So-Jung  
 
 
Instituționalizarea soției principale și a concubinelor 
  
  
Legislatorii începutului neo-confucianist au fost preocupați de de "rectificarea de nume"(Cheongmyeong), care se face cu determinarea și identificarea statutului social. Pentru aceasta, doar o linie clară a descendenților ar oferi criteriile pe baza cărora grupul membrilor descendenți, și implicit statutul social, puteau fi verificate. Eforturile legislative au trebuit, prin urmare, să se concentreze asupra căsătoriei multiple a istitutiei Koryeo - un obicei pe care neo-confucianistii îl considerau ca principalul responsabil al confuziei sociale de la începutul noii dinastii. 
 Introducerea rangurilor pentru acestor femei ca soția principală (ch'o) și a doua soție (sau cea mică/neimportantă)(ch'op) a fost o sarcină fundamentală pentru stabilizarea societății. 
 În 1402, îndemnat de conștiința confucianistă și încurajat de consilierii săi confucianiști, Regele Taejong a ordonat Departamentului de Rituri și la doi membri remarcabili ai Biroului de Înregistrări a Statelor, Ha Yun și Kweon Kun, să caute prin cărțile de istorie pentru a stabili numărul obișnuit de consoarte regale (pi) și al concubinelor (pin) nobililor federali ai Chinei Antice și al regilor Koryeo.  
 
  
  
 Aceștia au descoperit un model ciudat de poligamie practicat de nobilii și feudalii chinezi, poligamie controlată de două reguli:un nobil, când se căsătorea, putea să își ia neveste doar dintr-o singură familie și era obligat să se căsătorească cu toate deodată, după care nu se mai putea căsători niciodată (să dea stabilitate și pace sferei domestice/familiale, pentru că gelozia nu ar trebui să apară între femeile cu același statut familial). În același timp, regulile excludeau rivalitățile dintre familiile nobile pentru că toate alianțele erau concentrate pe o singură familie.(Un rege putea lua deodată 9 soții, un ministru sau ofițer mare, o soție și două concubine.) Această informație a permis o concluzie foarte importantă: regii chinezi antici clasificau femeile pentru a clarifica relațiile umane. A fost de ajuns pentru a aplica aceste idei și în Joseon. Mai întâi, au fost aplicate la Curtea Regală. 
  
 Sursa: cartea ,,Kimchi and IT" 
 Traducere: Kim So-Jung  
  
 
 Moștenirea și femeile 
 
  
 Implementarea treptată a legislației în stil confucianist a făcut cunoscute progrese asupra independenței economice tradiționale ale femeilor, mai exact, introducerea succesiunii agnatice (agnat/a= normă potrivit căreia demnitățile dinastice nu reveneau moștenitorilor direcți, ci numai rudelor masculine cele mai în vârstă) a necesitat introducerea rangurilor la soții și a făcut ca femeile să fie mai dependente de familia soțului. Această tendință de integritate a fost o manifestare deosebită, particulară în destinul proprietăților soțiilor ce au murit fără urmași: un procentaj considerabil din sclavii și pământurile ei ajungeau să fie păstrate de familia soțului și date celui ce era desemnat să conducă riturile ancestrale pentru ea.Această implicare crescută în grupul originii soțului ei, i-a adus anumite privilegii recunoscute atunci când avea să devină văduvă: putea să ceară tot ce au cumpărat împreună în timpul căsătoriei și chiar recupera partea ei din testamentul anterior făcut de soțul ei. Mai mult decât atât, se putea bucura de drepturile ei uzufructe asupra bunurilor fostului soț. 
  
  
 
 
 
 De o importanță egală a fost și privilegiul ei de a selecta un moștenitor din linia soțului, în cazul în care acesta nu avea copii de sex masculin. De exemplu, putea adopta un copil din rudele sale. Cu cât o femeie devenea parte a familiei înrudite, cu atât mai intensă era lupta pentru proprietățile moștenite de soțiile diferite ale bărbatului. O a doua soție va invidia copiii predecesorului ei mort întotdeauna. Tatăl era intitdeauna reținut față de copiii celor de-a doua soție. 
 În 1554, o concubină care avea copii din căsătoria anterioară a pus mână pe proprietatea soțului ei mort, însă nu i s-a permis să dispună de ea cum a vrut. Acest ordin legal a pus capăt regulii autocratice de posibilități ai concubinelor.Încă de la început, competiția pentru proprietatea soției fără urmași a fost mare. În 1453, jumătate din sclavi îi reveneau fiului ei vitreg. Se aplică atât în cazul primei soții cât și în cazul concubinelor prin Kyeongguk taejon: se garantau 4/5 părți din proprietateea unei soții fără copii, ritualului moștenitorului (Sungjungja), iar restul era împărțit fraților lui. 
  
 
  
 Femeile erau considerate tot timpul geloase, așa că erau certuri frecvente între primele soții și concubine. 
 În ciuda faptului că legea aprobă moștenirea unei proprietăți egale a fiicelor cu cele ale băieților, în timpul primei jumătăți a dinastiei, natura moștenirii unei fiice s-a schimbat considerabil. Mai exact, la începutul sec. al XIVlea, atunci când nu erau moștenitori de sex masculin, fiicele erau uneori desemnate ca destinatari pricipali ai averii părintești cu dorința ca serviciile lor ancestrale să fie continuate de către urmașii non-agnatici.Deși moștenirea unei femei a fost inițial destul de independentă față de aranjamentele ei conjugale și, în caz că nu avea proprii ei copii, moștenirea revenea familiei ei, prevederea legală din Kyeongguk Taejon a mărit semnificativ miza ce o aveau soțul și familia lui asupra proprietății ei și a limitat-o asupra familiei decedatei. Cu alte cuvinte, moștenirea lăsată femeii, inițial doar vad atașată de rudele prin alianță, în cele din urmă a fost transformată într-o contribuție importantă la un fond conjugal inalienabil. Contribuția la un astfel de fond a fost un factor suplimentar în stabilirea unei mirese ca soție principală și a devenit o parte indivizabila a proprietății soțului. Această transformare este documentată prin actele de moștenire de la sfârșitul secolului al XVI lea și începutul secolului al XVII lea, care numeau ginerii ca destinatarii unei părți de moștenire, în locul fiicelor. Proprietatea dată ginerilor arăta, cu siguranță, faptul că fiicele moștenitoare, adică soțiile acestora, au pierdut controlul asupra averii și că averea s-a detașat pentru totdeauna de sursa originală. Această evoluție a redus puterea economică a femeii și a făcut-o tot mai dependentă de soțul ei. 
  
 Sursa: cartea ,,Kimchi and IT" 
 Traducere: Kim So-Jung  

Categorie:

Votare: 
0
No votes yet